duminică, 14 august 2011

Referinte critice


George Călinescu

      Mircea Eliade este cea mai integrală (şi servilă) întrupare a gidismului în literatura noastră. După André Gide, sensul artei fiind cunoaşterea (înţelege instruirea de esenţe pe cale mitologică), un artist e cu atât mai adânc, cu cât trăieşte mai intens, cu cât pune mai multe probleme, care, însă nu sunt propoziţii inteligibile, ci trairi, 'experienţe'. Şi cum eticul e aspectul fundamental al destinului uman, problema trebuie pusă ca experienţă morală.



Gheorghe Glodeanu

      Asemenea lui Camil Petrescu, Mircea Eliade nu mai crede în superstiţia scrisului frumos. Daca înainte literatura a fost echivalataă cu stilul, autorul "Nopţii de Sânziene" nu e preocupat de imperfecţiunile de ordin lexical, ci îl fascinează omul din scriitor. Eliade scrie nişte romane cerebrale ale căror personaje traiesc nişte experienţe decisive. Prozatorul este torturat de întrebări, de unde numeroasele paranteze şi ezitări, care reflectă deplina lui sinceritate. Răspunsurile conteaza mai puţin decât interogaţiile, deoarece orice concluzie înseamnă ceva finit, sofisticat şi nu mai exprimă dilemele unei cunoaşteri de sine ce doreşte să coboare pâna la rădăcinile fiinţei. Câtă autenticitate, atâta originalitate, am putea spune despre această literatură existenţialistă în care se face elogiul faptei, similară cu creaţia.

Eugen Simion 

      O posibilitate de renaştere printr-o mitologie noua oferă literatura fantastică. Mircea Eliade notează de mai multe ori această idee, dând şi câteva surse ale fantasticului modern. O nuantă trebuie reţinută: fantasticul este o experienţă într-o realitate vazută istoric. Nu o evaziune în atemporal, ci o implicare totală în istorie. Viaţa este o sumă de mituri, arhetipuri ce nu se văd.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu